O minune de plantă – Socul

Photo credit: Irina Theodoru
Photo credit: Irina Theodoru

 

 

Am revenit cu seria noastră de plante-minune care ne întăresc sănătatea, intră în rețete simple și gustoase și sunt la îndemâna oricui.

Dacă ați ieșit în ultimele zile la iarbă verde, prin poieni, pe la margine de pădure, sigur ați văzut niște arbuști cu flori mari ca niște pălării, iar parfumul lor v-a amintit de sucul copilăriei: socata (ne place să credem că toată lumea a încercat, măcar o dată în viață, socata). Așadar vorbim despre soc, tot suntem în plin sezon.

De ce socul este o plantă minune? Pentru că, în afară de deliciosul suc numit socată, se folosește în multe moduri pentru a trata, preveni și ameliora o varietate de afecțiuni. Este una din puținele plante de la care se pot folosi și florile, și fructele, și frunzele și scoarța. Să vedem ce conține:

Florile:

  • utozida,
  • ulei volatil,
  •  sambunigrozida,
  •  etil-amine,
  • izobutil si izoamil-amine,
  • beta glicozizi ai acizilor caleic si ferulic,
  •  zaharuri,
  •  mucilagii,
  •  vitamina C
  • rutin, izocuercitin şi hiperozid
  • taninuri,
  •  sapine
  •  pectine

Fructele:

  • Taninuri
  •  antociani cum sunt sambucin, sambucianin, crisantemin şi alte glicozide şi cianidine
  • Vitamina C (de doua ori mai bogate dacat lamaile si portocalele)
  • vitamine din complexul B
  • saruri minerale: foarte bogate in potasiu (300 mg %), bogate in calciu (35 mg %), moderat magneziu (9 mg %); provitamina A

În scoarță se găsește o substanță ce seamănă cu alcaloizii, numită sambucină.

Ce beneficii are:

Doar florile și fructele se folosesc intern, scoarța și frunzele sunt pentru uz extern.

Florile:

  • Sub formă de infuzie, sunt folosite pentru tratarea răcelilor, a gripei, a stărilor febrile, a sinuzitei, a unor probleme ale căilor respiratorii superioare și chiar pentru tratarea febrei fânului.
  • Activează sistemul imunitar, sunt eficiente în prevenirea cancerului, ajută la menținerea sub control a unor tumori benigne.
  • Au efect diuretic și laxativ, fiind recomandat ca medicament natural în obezitate și contra infecțiilor tractului urinar. Ceaiul de soc este și un bun viermifug.
  • Folosit extern, ceaiul din flori de soc are efect antiseptic, antiinflamator și antireumatic.

Fructele de soc se folosesc în aproximativ același mod ca florile, însă cu efect ușor diminuat. Principala acțiune a fructelor este cea sudorifică, de aceea sunt recomandate în tratarea răcelilor, gripei, pentru scăderea febrei.

Frunzele de soc sunt eficiente în ameliorarea înțepăturilor de insecte, când se aplică sub formă de comprese  sau cataplasmă.  Tot frunzele de soc, împreună cu scoarța, tratează arsurile minore și degerăturile.

 

După cum ați văzut, este bine să aveți tot timpul în casă flori, fructe și frunze de soc. Dați fuga la piață și puteți găsi acum flori de soc. Sau căutați-le la următoarea ieșire la iarbă verde și culegeți-le singuri.

Din  florile proaspete de soc puteți să faceți socata, o nebunie de băutură răcoritoare și plină de sănătate. Iată cum:

Luați 10 inflorescențe, puneți-le într-un borcan mare de 10 l, turnați 10 l de apă rece peste ele. Adăugați 1 kg de zahăr, 2 -3 lămâi mari tăiate felii, sucul de la o lămâie și acoperiți borcanul cu un capac. Lăsați-l 2- 3 zile într-un loc cald și însorit. În fiecare zi amestecați conținutul dimineața și seara. Apoi  strecurați sucul, puneți-l la rece și bucurați-vă de el când vi se face sete sau aveți poftă de ceva aromat și răcoritor.

 

Surse: http://www.frunza-verde.ro/ceai-de-soc, http://www.gustos.ro/sfaturi-culinare/sfaturi-practice/miraculosul-soc.html, http://www.sfatulmedicului.ro/plante-medicinale/soc-sambucus-nigra_14369

În favoarea gătitului…

În favoarea gătitului…

Odată cu industrializarea accelerată şi cu schimbările profunde pe care aceasta le dictează la nivel social, din ce în ce mai puţini oameni aleg să-şi gătească hrana, preferând să mănânce în oraş sau să folosească alimente semipreparate. În opinia lui Pollan, renunţarea la gătirea hranei are efecte extrem de nocive asupra sănătăţii: potrivit studiilor, spune el, până şi dieta celei mai sărace femei care alege să gătească este mai sănătoasă decât dieta femeilor cu venituri mari, dar care preferă să consume mâncare gata gătită. Implicaţiile renunţării la căile tradiţionale de preparare a hranei depăşesc însă planul sănătăţii individuale, reflectându-se asupra mediului prin felul în care agricultura extensivă, aşa cum e ea folosită potrivit nevoilor industriei alimentare, influenţează natura şi reduce resursele de bază.

gateste romanestePentru a-şi ilustra pledoaria , Pollan foloseşte ca exemplu lanţul de producţie al cartofilor prăjiţi de la McDonald’s: marea companie americană foloseşte pentru acest nelipsit element din meniu o singură specie de cartofi, Russet Burbank Potatoes, specie foarte dificil de cultivat, care necesită proceduri specifice. Cum McDonald’s refuză orice cartof care prezintă imperfecţiuni, fermierii sunt nevoiţi să aplice tratamente chimice asupra culturilor, despre care Pollan vorbeşte pe larg în filmuleţul de mai jos.

Vă invităm să-l urmăriţi şi să reflectăm împreună la implicaţiile renunţării la gătit. Oricât am fi de grăbiţi, putem găsi nenumărate soluţii eficiente pentru a redescoperi plăcerea şi beneficiile preparării unor mese sănătoare.

http://https://www.youtube.com/watch?v=TX7kwfE3cJQ

Gustă Slow clipa prezentă!

Ediția Gustă Slow din acest an a fost un eveniment, orgaizat pentru a sărbătorii Ziua Pământului, este dedicat atât cunoscătorilor și iubitorilor de mâncare sănătoasă, cât și curioșilor și simpatizanților Slow Food. El combină entuziasmul și bucuria Membrilor Slow Food de a găti, cu prospețimea și echitabilitatea consmului local și de sezon.

Gustă Slow este un bufet unde participanții pot gusta cu încetinitorul, pot practica mâncatul conștient și unde pot experimenta câte puțin din tainele Clipei Prezente. Ceea ce a fost inedit este că această ediție s-a susținut pe terasa CUIBului, un loc plin de inițiative bune care adună oameni veseli și activi, iar buna dispozitie nu a ezitat să apară.

Slowfood_web-6Albert Einstein a spus la un moment dat că dacă am putea să ne mișcăm cu viteza luminii, timpul s-ar opri, dar dacă nu e necesar să ne mișcăm cu viteza luminii? Dacă e necesar doar să trăim viteza luminii? Dacă defapt de a opri timpul înseamnă a fi prezent în fiecare clipă din viața noastră? Dacă a te mișca cu viteza lumini, cum spunea Einstein, înseamnă a deține starea de Prezent, A Fi Una Cu Clipa Prezentă/ Starea Lui Aici Și Acum.

Trecerea timpului s-ar opri în momentul în care prezentul ne-ar umple viața și nu temporalitatea. A merge cu ”viteza luminii” înseamnă derularea tuturor secventelor din viața ta într-o stare de A Fi Prezent continuă, fără regrete, fără nostalgii, fără frică, doar o stare perpetuă de entuziasm și beatitudine.

Cum ar fi să fi prezent din fiecare clipă? Ca și cum ai trăi ”viteza luminii”… Am opri timpul!

Înițiativa Slow abordează o nouă paradigmă a vitezei. Experimentează beneficiile lui Aici și Acum cu ingrediente produse Local și de Sezon.

Ritmurile de zi cu zi ale corpului

Ritmurile de zi cu zi ale corpului

Ritmurile de zi cu zi a corpului
ritmurile zilei
Există 3 lucruri esenţiale pe care trebuie să şti despre corpul tău, primul lucru este că acesta are un ritm eliminatoriu, această începe la ora 4 dimineaţă şi se termină la ora 12. În această etapă corpul se auto-curată de toate elementele toxice care au fost introduse în corpul dumneavoastră peste zi sau de toate elementele de care organismul nu mai are nevoie. Acum este momentul din zi când e nevoie să lăsăm corpul să se cureţe sau mai bine, să îl ajutăm să se cureţe, consumând fructe şi apă. Fructele sunt singurul aliment care ar trebui să le mănânci în nici o altă combinaţie, asta deoarece se digera foarte repede, în mai puţin de 35 minute (excepţie este banană, care are nevoie 1h să se digere pe deplin), deci este perfect să mănânce fructe dimineaţă când e necesar să nu îngreunăm procesul de eliminatoriu. Pline de minerale şi vitamine, fructele va dau o mulţime de energie, deci este un mod perfect de a începe ziua, pentru a primi doză de antioxidanţi şi de a ajută organismul dumneavoastră în procesul de eliminare a toxinelor. Consumul de fructe dimineaţă va face să economisiţi timp în pregătirea micului dejun şi ajută la reglarea tranzitului intestinal.
Al doilea lucru ce trebuie să ştiţi este că între orele 12 şi 20 corpul tău este gata să îngere produsele alimentare care pot susţine sistemul dvs. pe tot parcursul zilei. Acum puteţi începe prin a va alimenta pas cu pas, începând cu ceva uşor, deoarece la 12 este ora de vârf în activitatea inimii, aşa că nu ar trebui să direcţionaţi energia spre stomac prin ingerarea unei mese greu de digerat , ci lăsaţi energie să meargă acolo unde este nevoie, la acea ora specială. Aşadar, puteţi mânca până la ora 20, atunci când organismul începe următoarea faza de ritmul lui de zi cu zi, atunci corpul tău începe să asimileze toate substanţele nutritive din tot ce a mâncat în faza anterioară (al treilea lucru pe care trebuie să ştii). Acest ritm special, are nevoie de odihnă, aşa că lăsaţi sistemul dumneavoastră să absorba toate substanţele nutritive de care are nevoie pentru a duce la îndeplinire cu succes metabolismul şi să elibereze substanţele în sistemul limfatic. Faza de asimilare se încheie cu cerşitul a următoarei la ora 4 dimineaţă a două zi dimineaţă.
Permite rezumă organismul are 3 ritmuri de-a lungul zilei care trebuie să le respecte pentru a va să funcţioneze impecabil:
I. Eliminarea orele 4  – 12
ÎI. Nutriţie ora 12 – 20
III. Asimilarea ora 20 – 4

Echilibrul să dăinuie în toate!

Melcul și lumea sa magică

Melcul și lumea sa magică

Vyacheslav Mishchenko este un fotograf ucrainian foarte talentat care a documentat lumea magică a melcilor printr-o sesiune de micro-fotografie. Slow Food atestă această lume magică și își propune ca filosofia melcului să aducă fericire în viețile oamenilor. Opriți-vă o clipă și meditați! Este destul timp pentru toate!

Echilibrul să dăinuie în toate!

Vyacheslav Mishchenko
Vyacheslav Mishchenko
Vyacheslav Mishchenko
Vyacheslav Mishchenko
Vyacheslav Mishchenko
Vyacheslav Mishchenko
Vyacheslav Mishchenko
Vyacheslav Mishchenko
Vyacheslav Mishchenko
Vyacheslav Mishchenko
Vyacheslav Mishchenko
Vyacheslav Mishchenko
Vyacheslav Mishchenko
Vyacheslav Mishchenko
Vyacheslav Mishchenko
Vyacheslav Mishchenko
Vyacheslav Mishchenko
Vyacheslav Mishchenko
Vyacheslav Mishchenko
Vyacheslav Mishchenko
Vyacheslav Mishchenko
Vyacheslav Mishchenko

 
Sursă: http://mischenko.in.ua/

O minune de plantă – Pătrunjelul

Photo credit: www.dreamstime.com
Photo credit: www.dreamstime.com

Îl vedem atât de des în jurul nostru, încât ajungem să nu îl mai luăm în seamă. Este folosit în special pentru a decora felurile de mâncare sau pentru a adăuga o aromă discretă. Ceea ce mulți nu știu este că acum 2000 de ani pătrunjelul era folosit ca plantă medicinală. Așadar să facem cunoștință cu această minune de plantă, pătrunjelul și cum poate să ne îmbunătățească starea de bine.

Ce conține:

  • Fier
  • Vitamina C
  • Vitamina A
  • Acid Folic
  • Vitamina K
  • Enzime

 

Ce beneficii are:

  • Pătrunjelul este util în prevenirea anemiei prin conținutul de fier și vitamina C.
  • Este un bun antioxidant și antibacterian.
  • Purifică sângele.
  • Întărește sistemul imunitar datorită prezenței vitaminelor C și A.
  • Tot vitamina C, alături de luteolină, fac din pătrunjel un bun antiinflamator.
  • Cantitatea mare de vitamina K din pătrunjel ajută la întărirea structurii oaselor și ajută la prevenirea acumulării de calciu în sânge. Astfel consumul de pătrunjel poate preveni bolile cardiovasculare și accidentul vascular cerebral. Acest beneficiu este potențat și de prezența acidului folic.
  • Conținutul ridicat de enzime fac din pătrunjel un bun ajutor al digestiei. Funcția ficatului este și ea stimulată de consumul regulat de pătrunjel.
  • Este diuretic.
  • Scade nivelul colesterolului din sânge.
  • Pătrunjelul calmează reacțiile locale la înțepăturile de insecte.
  • Înlătură oboseala.

Acestea sunt câteva dintre cele mai cunoscute acțiuni benefice ale pătrunjelului  asupra sănătății. Așa că de acum înainte nu ezitați să ronțăiți frunzele verzi de pătrunjel folosite ca decor. Mai mult, includeți pătrunjelul proaspăt în salate, ciorbe, chiar și în preparatele din carne. Dincolo de aroma deosebită, beneficiați și de proprietățile pătrunjelului pentru starea voastră de bine. Mai ales că acum încep să răsară frunzele proaspete, pline de vitamine și vitalitate.

 

Surse: http://www.sfatulmedicului.ro/Alimentatia-sanatoasa/patrunjelul-beneficii-asupra-sanatatii_8208

http://www.fitness-nutritie.ro/beneficiile-patrunjelului-pentru-sanatate/

Ateliere gastronomice pentru copii marca Slow Food la Edu Funny Fest

 

Organizator Edu Funny Fest: APSIDES

 

Pe 8, 9, și 11 aprilie voluntarii Slow Food Iași participă la Edu Funny Fest pentru o școală altfel.

Edu Funny Fest este un eveniment organizat de  Asociația pentru Promovarea și Sprijinirea Activităților de Dezvoltare Economică și Sociala (APSIDES) și reunește activități diverse extrașcolare și extracurriculare pentru copiii preșcolari și elevi în timpul săptămânii Școala Altfel.

Slow Food Iași va organiza ateliere gastronomice pentru copii în care cei mici vor învăța mai multe despre alimentele sănătoase din jurul lor și cum se integrează ele în viața de zi cu zi.

Programul atelierelor:

8 Aprilie: 11:00 – 14:00

9 Aprilie: 10:00 – 14:00

11 Aprilie: 11:00 – 14:00

Vă așteptăm cu mic, cu mare la centrul Providența!

Mai multe detalii ale programului găsiți aici: http://edufest.ro/program-editia-2014

 

Risipa de alimente în centrul discuțiilor de la Conferința regională FAO de la București

credite foto: Sergiu Florean, CRIES
credite foto: Sergiu Florean, CRIES

 

Cum vă sună următoarele cifre? 1,3 miliarde tone de alimente aruncate anual la nivel global, 90 de milioane de tone –  în UE și 5 milioane de tone – în România.

Anul 2014 a fost declarat de către Uniunea Europeană drept anul luptei împotriva risipei de alimente.

Risipa de alimente este un subiect abordat constant, în condițiile în care există diferențe enorme între zone geografice legate de accesul la hrană. În țările dezvoltate se aruncă tone de alimente, în timp ce în țările slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare foarte mulți oameni care mor de foame.

Acest subiect a fost în centrul atenției unor evenimente ce s-au încheiat pe 4 aprilie la București: cea de a 29-a Conferinţă Regională pentru Europa (ERC) a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură / FAO şi lucrările celei de a 38-a sesiuni a Comisiei Europene pentru Agricultură a FAO (ECA). Evenimentele au fost găzduite de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Trebuie știut că principalul forum si organism de conducere care decide prioritatile comune în regiunea noastră în agricultură, silvicultură, pescuit  și dezvoltare rurală este Conferința Regională FAO.

 

credite foto: Sergiu Florean, CRIES
credite foto: Sergiu Florean, CRIES

 

Studiile au arătat că principalii vinovați de această risipă sunt cei care cumpără alimente cu termen de valabilitate mare . Ca urmare, comercianții rămân în stoc cu multă marfă nevândută care trebuie aruncată. Tot studiile arată că prin educație și tehnologie această risipă se poate reduce cu 60%.

De interes local, România își propune să reducă deșeurile alimentare cu 50 % până în 2020.

Pe 30 Martie, la București, la Conferința Regională FAO pentru Europa și Asia Centrală, a fost adoptată și Declarația Organizațiilor Societății Civile. Aceasta stabilește priorități ale Strategiei Parteneriatului între Organizațiile Societății Civile: Dreptul la alimente pentru următorii 10 ani; orientarea agendei începând cu  2015 către realizarea obiectivelor de dezvoltare sustenabilă pe baza documentelor agreate; Implementarea Anului Internațional al Agriculturii Tradiționale Familiale cu scopul de a proteja stilul de viață și drepturilor membrilor acestor comunități; Schimbarea sistemului de producere a hranei pentru a reduce risipa de alimente; Prioritățile FAO în regiunea Europei și Asiei Centrale.

 

credite foto: Sergiu Florean, CRIES
credite foto: Sergiu Florean, CRIES

 

Detaliile Declarației le găsiți aici: http://www.eurovia.org/IMG/pdf/CSO-NGO_Declaration_final_EN.pdf (varianta în limba română va fi și ea disponibilă în curând)

Câteva imagini de la eveniment –  via Grupul de Inițiativă Radu Anton Roman http://www.targultaranului.ro/ .

O plantă minune – Urzica

Photo credit: www.sxc.hu
Photo credit: www.sxc.hu

 

Am învățat să ne ferim de ea, pentru că ”pișcă”. Sigur fiecare dintre voi are amintiri ”usturătoare” despre urzică. Și cu toate astea, urzica este ”răutăcioasă” doar la suprafață, pentru că, de fapt, este o minune de plantă care face mult bine. Încă din antichitate este pusă la loc de cinste între plantele medicinale. Și nu mai spunem că se pot prepara rețete delicioase cu urzică. Ce conține:

  • Vitamina C
  • Vitamina A
  • Vitamina K
  • Vitamina B2
  • Calciu
  • Magneziu
  • Fier
  • Acizi
  • Glucide
  • Amine
  • Uleiuri volatile
  • Antihistaminice naturale
  • Antiinflamatorii naturale

Ce beneficii are: În ciuda aspectului ei neprietenos, datorită numeroaselor sale elemente, urzica este utilă în tratarea și prevenirea a numeroase afecțiuni. Vom face o listă cu cele mai cunoscute:

  • Urzica este un bun diuretic datorită flavonoidelor pe care le conține.
  • Are proprietate hemostatică (oprește sângerările) datorită vitaminei K, este cicatrizantă și stimulează refacerea țesuturilor.
  • Este un bun antiseptic.
  • Previne și combate anemia.
  • Urzica este probabil cel mai cunoscută pentru ajutorul său în combaterea căderii părului.
  • Reduce zahărul din sânge .
  • Are efect vitaminizant, remineralizant și stimulator al sistemului imunitar.
  • Este foarte utilă în curele de detoxifiere.
  • Urzica ajută în tratarea bolilor de rinichi.

Am putea continua cu cât de multe știe urzica să facă, dar mai bine vă spunem cum o puteți găti. În afară de clasicul ceai de urzici, poți găti multe rețete gustoase: pilaf sau piure de urzici, borș de urzici, urzici cu mămăligă, ravioli cu urzici. Fiți inventivi și puneți în valoare proprietățile urzicilor după gustul vostru. Veți vedea ce bine vă veți simți după aceea. Urzicile le le puteți culege din pădure sau din grădină (dacă aveți chef de o ieșire la soare și la aer curat). Nu uitați, totuși, de mănuși atunci când le culegeți și curățați. Sau, pur și simplu, le puteți cumpăra de la piață.   Poftă bună și să mâncați slow!

 

Surse: http://www.farmaciata.ro/nutritie/item/186-urzica-un-ajutor-bun-la-toate, http://www.culinar.ro/articole/farmacia-verde/urzica-un-adevarat-medicament/199/1774/, http://www.napocanews.ro/2013/03/urzica-13-beneficii-extraordinare-pentru-sanatate.html,  http://decostyle.mayra.ro/legume/plante-medicinale/urzica-si-proprietatile-medicinale/133/