Grădina din casă

cosulet

 

Să începem

Vă provocăm la…grădinărit. În stil Slow, evident. Şi nu vă gândiţi că vă trimitem la “munci agricole” pe câmpiile patriei, ci mult mai aproape. La voi acasă. Vă provocăm să vă organizaţi o mică grădină în balcon, pe pervazul de la bucătărie, sau oriunde vă este la îndemână.

De ce? Pentru că mâncarea este mult mai gustoasă cu ingrediente proaspăt culese; pentru că puteţi avea ingrediente 100% bio; pentru că puţin grădinărit face bine şi pentru corp, şi pentru minte; pentru că este o bucurie să vezi cum se ridică plăntuţele; pentru că verdeaţa înveseleşte orice spaţiu; pentru că….lista poate continua, dar să ne oprim aici şi să ne apucăm de treabă.

Primii paşi:

Doreşte-ţi grădina şi fii hotărât. O dată începută treaba, trebuie să te ţii de ea. Nu este greu, trebuie doar să îţi asumi proiectul.

Găseşte locul cel mai potrivit din casă ]n care poţi instala mini-grădina. Cel mai la îndemână şi ofertant loc este balconul.

Stabileşte cât de luminos este locul ales. Soarele este foarte important pentru evoluţia plantelor. Unele preferă mai mult soare, altele mai puţin. În funcţie de cantitatea de lumină solară directă, poţi avea un spaţiu:

  •   Însorit – este în bătaia soarelui mai mult de 6 ore pe zi.
  •  Parţial însorit – soare între 4 şi 5 ore pe zi.
  •  Parţial umbrit – 2 – 4 ore de soare pe zi.
  •  Umbrit – mai puţin de o oră de soare pe zi.

La fel, în acelaşi spaţiu poţi avea zone diferit luminate. Stabileşte care sunt zonele pe care eşti dispus să le aloci grădinii. După ce ai stabilit spaţiul, vezi câte ghivece/jardiniere încap în spaţiul respectiv şi ce dimensiuni.

În „episodul” următor vom vedea ce plante putem pune în funcţie de luminozitatea spaţiului şi când e bine să plantăm seminţele.

 

Surse: http://www.urbanorganicgardener.com/apartment-gardening/, http://www.urbanorganicgardener.com

Leave a Reply