În favoarea gătitului…

În favoarea gătitului…

Odată cu industrializarea accelerată şi cu schimbările profunde pe care aceasta le dictează la nivel social, din ce în ce mai puţini oameni aleg să-şi gătească hrana, preferând să mănânce în oraş sau să folosească alimente semipreparate. În opinia lui Pollan, renunţarea la gătirea hranei are efecte extrem de nocive asupra sănătăţii: potrivit studiilor, spune el, până şi dieta celei mai sărace femei care alege să gătească este mai sănătoasă decât dieta femeilor cu venituri mari, dar care preferă să consume mâncare gata gătită. Implicaţiile renunţării la căile tradiţionale de preparare a hranei depăşesc însă planul sănătăţii individuale, reflectându-se asupra mediului prin felul în care agricultura extensivă, aşa cum e ea folosită potrivit nevoilor industriei alimentare, influenţează natura şi reduce resursele de bază.

gateste romanestePentru a-şi ilustra pledoaria , Pollan foloseşte ca exemplu lanţul de producţie al cartofilor prăjiţi de la McDonald’s: marea companie americană foloseşte pentru acest nelipsit element din meniu o singură specie de cartofi, Russet Burbank Potatoes, specie foarte dificil de cultivat, care necesită proceduri specifice. Cum McDonald’s refuză orice cartof care prezintă imperfecţiuni, fermierii sunt nevoiţi să aplice tratamente chimice asupra culturilor, despre care Pollan vorbeşte pe larg în filmuleţul de mai jos.

Vă invităm să-l urmăriţi şi să reflectăm împreună la implicaţiile renunţării la gătit. Oricât am fi de grăbiţi, putem găsi nenumărate soluţii eficiente pentru a redescoperi plăcerea şi beneficiile preparării unor mese sănătoare.

http://https://www.youtube.com/watch?v=TX7kwfE3cJQ