Bazar Solidar de 1 iunie

bazar solidar

Sâmbătă, 1 iunie, între orele 15.00 şi 19.00 în Parcul Casei Pogor va avea loc o ediție specială de Bazar Solidar.

Cărţi, hăinuţe, accesorii şi obiecte felurite vor fi la dispoziţia voastră şi, în cazul în care doriţi să faceţi o pauză de la sortat printre obiecte colorate, jocuri şi activităţi recreative vă vor sta la îndemână pentru extra relaxare.

Iar de obosiţi de-atâta agitație, sucurile naturale şi gustările locale sunt prezente pentru a vă oferi doar o mostră din ceea ce urmează să fie regăsit și în CUIB – Centrul Urban de Iniţiative Bune. Pentru că îi susținem pe prietenii noştri de la Mai Bine în demersul lor de Ziua Copilului, ne veți găsi și pe noi prin zonă cu ceva de-ale gurii, alături de Incubator 07, și vă așteptăm la o după-amiază numai bună de petrecut în aer liber.

Toate fondurile obţinute de pe urma bazarului solidar vor ajunge la un centru de recuperare al copiilor cu handicap mental sever din Iaşi. În cazul în care aveţi pe acasă obiecte funcţionale, dar care colecţionează praf, haine care pot fi purtate dar care nu vă mai vin sau alte produse utile de care vă puteţi lipsi, le puteți dona în intervalul orar 14.00 – 15.00, în aceeaşi zi şi locaţie, în spiritul reutilizării lucrurilor şi al bunei voinţe.

Leave a Reply